Vara asta ne-am propus să ne luam revanșa şi pentru vara lui 2020 când am stat numai acasă. Așadar, după nici o lună de când ne-am întors din Thasos, iată-ne din nou la drum spre Grecia, de data aceasta spre mult mai puțin cunoscuta insulă Samothraki.

De ce Samothraki şi ce e cu locul asta? În primul rând, e aproximativ la fel de aproape ca Thasos (aproximativ 500 km, 8 ore până în Alexandropolis de unde mai iei un ferry încă 2 ore). În al doilea rând, pe această insulă nu se practică turismul în masă (vin foarte puţini români,pe insulă predominând turiștii greci).

Samothraki are un aer boem, hipiot, aduce puțin cu Vama Veche a anilor `80, o simbioză de copaci, cascade și râuri ce se varsă în mare. Tavernele nu sunt moderne, ci foarte simple, învechite de timp, dar cu mâncăruri extraordinare. Plaje cu nisip nu există, cu excepția uneia, care şi aceea e cu mici pietricele. Drumurile sunt populate de sute de capre sălbatice, iar punctul forte al insulei sunt cascadele și vathrele, piscine naturale săpate în stânci, o raritate în Grecia.

Şi acum că v-am făcut curioşi, să trecem în revistă ce de văzut şi de făcut pe insulă.

1. Unde am stat?

Ca de obicei, am căutat să ne stabilim reședința într-un loc mai special şi perfect pentru o odihnă bună. Am fost cazați în apropiere de Kamariotissa (portul) la Victory Apartments. Este o oază de verdeață în mijlocul pustietății. De curând, au deschis un corp nou (Corp C) în care am avut şi noi plăcerea să stăm o săptămână. Camera este foarte bine organizată: pat dublu, canapea extensibilă, chicinetă utilată (hotă, plită, aragaz, fierbător, veselă, tacâmuri), măsuță cu scaune, aer condiționat, baie privată. Fiecare cameră are câte un geam mare pe spate cu vedere la palmieri, iar în faţă are o mică terasă unde poți bea în tihnă o bere după o zi de hoinărit pe insulă.

Cum nu sunt cine ştie ce plaje pe insulă, cazarea completează cu o super piscină şi spațiu de relaxare cu vedere la mare. O noapte în complex ne-a costat 60 euro/cameră, iar pentru 5 euro/ persoană poți servi şi micul dejun, pregătit cu drag chiar de proprietară. A fost o cazare de nota 10 (foarte curat şi confortabil), iar punctul său forte îl reprezintă oamenii care au grijă de loc. Gazdele sunt super prietenoase, gata să-ţi sară în ajutor oricând, iar asta îți transformă încă de la început vacanţa într-o experiență minunată. Găsești aici link-ul pentru rezervări.

2. Chora, capitala insulei

Capitala insulei este de fapt un sătuc tradițional grecesc, cu căsuțe cochete construite din piatră, străzi înguste împânzite cu leandrii înfloriți şi taverne una şi una. Este așezată în pantele muntelui Saos, iar în vârf stau semețe ruinele unei cetăți genoveze, Gateluzi. Chora nu are foarte mulți locuitori (vreo 700 la număr), dar nu duce lipsă de restaurante tradiționale unde poți încerca vestita capră gătita în fel şi chip (la grătar, la rotisor, la cuptor cu ierburi). În 1978, Chora a fost declarată localitate tradițională conservată. Arată superb, ca un mic muzeu al satului. Casele sunt exemple ale celor mai vechi forme de locuințe din zona mediteraneeană. Alocă timp pentru hoinărit pe străduțe şi neapărat ia prânzul sau cina la una dintre tavernele din sat.

3. Plaja Pachia Ammos

Este singura plajă cu nisip de pe insulă. Nu ne-a impresionat în mod deosebit, dar per ansamblu e ok. Găsești acolo 2 zone amenajate cu șezlonguri şi bar, muzică drăguță. Aproape de intrarea în apă, nisipul se cam pierde şi dai tot de pietricele.

4. Beach bar Saoki

În apropiere de Therma, găsești beach barul Saoki. Ne-a plăcut mult atmosfera aici: muzica bună, oameni relaxați, iar aranjamentul este foarte insular. Oamenii s-au gândit la toate când au amenajat locul: au pus baldachine, leagăne, hamace, șezlonguri şi o terasă drăguță lângă bar. Nu o ratați. E un loc foarte potrivit să pierzi vremea la o bere, fără griji şi fără stres.

5. Plaja vulcanică Kipos

Aceasta este plaja care ne-a plăcut nouă cel mai mult. Dar nu, nu este cu nisip, ci cu ditamai pietroaiele, ceea ce, din punctul nostru de vedere, o face cu atât mai deosebită. Este o plajă vulcanică lungă, ce abundă în pietre negre. Încă un lucru care ne-a plăcut foarte mult aici este drumul până la ea. Șoseaua șerpuiește foarte aproape de nivelul mării, iar caprele sunt prezente peste tot pe marginea drumului şi pe plajele sălbatice.

Drumul se oprește la plaja Kipos. Practic, dincolo de plajă, nu mai există niciun fel de acces, sunt stânci şi atât. Are vedere către insula turcească Gokceada şi găsești şi aici șezlonguri şi un mic bar improvizat. Nu-ţi uita încălțămintea pentru apa, dacă vrei să te scalzi în mare.

6. Sanctuarul Marilor Zei

Cu toate că nu multă lume a auzit de această insulă, în Antichitate, Samothraki era cunoscută datorită Templului Marilor Zei, unde se desfășurau ceremonii de inițiere. Ulterior, locul a fost abandonat complet, iar astăzi sit-ul găzduiește doar ruine ale perioadei sale de glorie. Ce nu prea ne-a plăcut nouă, a fost orarul de vizitare. Porțile se deschid la ora 8.30 dimineața şi se închid la 15.30. Aşadar, daca nu ești prea matinal, aşa ca noi, şi vrei să vizitezi locul, n-ai altă opţiune decât să mergi prin soarele arzător din mijlocul zilei. Totuși, e unul dintre cele mai importante obiective turistice de pe insulă şi nu ar trebui ratat.

7. Drumeție prin canionul Fonias şi cele două cascade

Nu o avea insula asta plaje frumoase, dar are în schimb canioane şi cascade minunate. Una dintre cele mai populare drumeții este prin canionul format de râul Fonias. Majoritatea cascadelor sunt în zona Therma, iar drumeția prin canion, tot din Therma pornește. Ai de mers vreo 30- 40 minute printr-o pădure de platani milenari şi fergi uriașe până la prima cascadă (estimarea de timp ţine mult de condiția fizică şi dacă ai de cărat sau nu un copil după tine :)).

Traseul nu este de șlapi, pe alocuri trebuie să te caţeri pe bolovani. Odată ce ai ajuns la cascadă, ai senzația ca ai descoperit paradisul: arbori seculari, apă rece curgând șiroaie, o ditamai piscina naturală, numai bună să te răcorești după drumul destul de anevoios. Imediat după prima piscină, mai există un urcuș cu sfoară ce duce spre o a doua cascadă magică (drum pe care noi nu l-am mai parcurs, din motive de copil mic).

8. Cascada Gria Vathra

Altă zi, altă aventură. Ne-am făcut temele destul de bine înainte să alegem ca destinație de vacanţă insula Samothraki şi știam exact că asta ne dorim de la această escapadă: drumeții prin pădure şi să vedem piscinele naturale cu care se mândrește așa de mult insula.

Spre Gria Vathra este traseul cel mai ușor, ceea ce-ţi permite să mergi încălțat chiar şi cu șlapi. Tot din Therma se pornește şi spre această cascadă, un drum prin pădure de vreo 20 minute de-a lungul unui pârâiaș artificial care te duce fix la prima cascadă. Aici lucrurile devin şi mai interesante. Pe măsură ce urci mai sus pe stânci mai găsești două cascade, Gernaia şi Klidosi, cu liane pe care te poți cățăra, ca apoi să faci sărituri în piscină demne de un Tarzan veritabil. E frumos tare, nu am mai văzut nicăieri o zona cu atâtea piscine naturale săpate în piatră. Îți dă impresia că eşti într-un loc mult mai exotic, nu la doar 500 km de București.

9. Plimbare cu barca

Aceasta este o experiență de care noi nu am mai avut parte, din păcate. Am prins câteva zile cu vânt pe mare, care făcea periculos ieșitul în larg cu barca, iar până s-au liniștit apele, sosise momentul să plecăm spre casă. Dar lăsăm aici informația, poate aveți voi norocul să vă bucurați de experiență.

Plimbarea cu barca este o activitate foarte populară, care îţi oferă ocazia de a vedea multe alte locuri ascunse de pe insulă (cum ar fi cascada Kremastos, care se varsă direct în marea Egee, superba plajă Vatos, la care se mai ajunge și după o drumeție destul de dificilă sau snorkeling sau diving în apele cristaline ale mării Egee). Pentru o tură cu barca noi luasem legătura cu Dan de la H2O Dive & Fun, recomandat de Simona de la Lipa-lipa. Să ne spuneți și nouă cum a fost.

10. Restaurante

Aici am putea povesti mult şi bine, pentru că una dintre principalele noastre îndeletniciri pe insulă a fost sa mergem la taverne, de două ori pe zi. Pitica noastră nu voia să mănânce la cazare, așa că ne-am conformat şi am dus copilul la tavernă pentru prânz şi cină. 🙂 Asta ne-a permis şi să facem un mic top al restaurantelor de care noi am fost extrem de mulțumiți.

– Taverna Akrogiali: vedere superbă spre mare, peşte şi fructe de mare proaspete
– Taverna Paradisos, în satul Profitis Ilias (profetul Ilie): vedere superbă asupra unei văi înverzite ce se revarsă în mare şi specialități din carne de capră
– Taverna Gefyri din Therma: așezată în mijlocul unei oaze de verdeață cu multe flori colorate şi mâncare grecească gătită tradițional
– Taverna Garden in the Sky din Therma: așezată într-o pădurice în Therma, mâncare tradițională şi nişte cotlete de ied la grătar excelente
– Taverna Karydies: una dintre tavernele cele mai ascunse, dar şi faimoase de pe insulă. Aici ajungi după ce străbați o pădure de arbori seculari în satul Ano Meria. Locul este renumit pentru modul în care gătesc carnea de capră (15 feluri de mâncare), dar şi pentru preparatele cu gust autentic ca la mama acasă (încă de la intrare vezi cuptoarele de pâine şi plita pe care se gătesc liniștiți ardeii umpluți si alte tocănițe). Taverna a primit premiul gastronomiei grecești Greek Cuisine Restaurants Awards, numărându-se printre cele mai bune 65 restaurante din Grecia.

Vă sfătuim să ajungeți aici înaintea orelor de cină al grecilor (în general 8-9-10 seara), ca să prindeți o masă liberă.

Cam atât cu recomandările pentru aceasta insulă minunată. Țineți cont că locul acesta nu este chiar pentru toate gusturile. Aici vii doar dacă vrei să te întâlnești cu Grecia autentică, fără opulenţă, să te bucuri de natura cu care au fost binecuvântați grecii de pe insulă, să descoperi locurile mistice din perioada antichității, să mănânci extraordinar de bine la tavernele simple din sate şi să te scalzi în minunatele piscine naturale. Noi abia așteptăm să ne întoarcem acolo. Până atunci însă, kalés diakopés! 🙂

Acest articol face parte din seria “Povești de călătorie”, un proiect susținut de Eurolife FFH Asigurări.

Am spus-o şi o repetăm: nu plecați la drum fără asigurare de călătorie, mai ales în vremuri aşa incerte! Și de data aceasta noi am optat pentru Asigurarea de la Eurolife FFH Asigurări, pachetul Echilibrat, care conține şi asistența rutieră în țara de destinație şi în cele tranzitate (pentru noi Bulgaria şi Grecia), dar şi acoperire Covid (în caz de îmbolnăvire la destinație). Nu știi când imprevizibilul te pândește după colţ şi e mai bine să stai liniștit cu o asigurare de călătorie.

Dacă optezi pentru rezervarea unei vacanțe din timp (cazare şi transport sau doar cazare), ţi-ar fi mai util pachetul Zen, care are şi acoperire storno, pentru situația în care intervine ceva și nu mai poți ajunge la destinație, inclusiv în caz de îmbolnăvire cu Covid înainte de plecare. Găsești mai multe detalii aici.

În plus, prietenii de la Eurolife FFH ne oferă și un discount de 10% la asigurările de călătorie cu codul Aventurescu10, toată vara. 😊
Stai pe aproape, seria continuă şi cu alte poveşti vara aceasta!