Singurul lucru care ar trebui să ne surprindă este că există încă unele lucruri care ne pot surprinde.(François de la Rochefoucauld)

Am descoperit Malaga într-o lună de Octombrie și nu cu scopuri turistice. In ciuda faptului că Spania mi se pare o destinație foarte bună, mai ales pentru familiile cu copii, ultimul concediu cu copiii în Valencia și Barcelona a fost puțin sub așteptări (cel mai probabil din cauza vremii), motiv pentru care am rămas cu sentimentul că între mine și Spania nu există așa multă “chimie”.

Deși este o destinație turistică fantastică (recunosc valoarea turistică de netăgăduit a Spaniei), parcă nu am rezonat niciodată foarte mult cu orașele spaniole.

In acest context, o călătorie în Malaga nu m-a entuziasmat atât de mult, mai ales că nu mergeam în concediu, cu familia.

Pe de altă parte, mă încânta ideea de a descoperi o locație nouă, plus că, în perioada în care am fost în Malaga, am regăsit “vara” – pe tot parcursul sejurului au fost doar temperaturi de 25°C – 28°C.

Despre Malaga

Malaga este cel de al doilea cel mai populat oraș din Andaluzia (după Sevilia) și cel de al 6-lea din Spania, situat la 100 km de Gibraltar și aproximativ la 130 km Nord de Africa.

Având o vechime de aproximativ 2.800 de ani, Malaga este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa și unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume. (Sursa Wikipedia)

Orașul a fost fondat în jurul anului 770 î.Hr. de fenicieni sub numele de Malaka. Istoria tumultuoasă a orașului a lăsat urme vizibile până în prezent astfel că, vestigiile arheologice și monumentele din epoca feniciană, romană, arabă și creștină, fac din centrul istoric al orașului un „muzeu deschis”.

Malaga – orașul vechi

Când am vizitat centrul vechi al orașului am rămas de-a dreptul fascinată. Mi se părea total diferit de restul orașelor spaniole, pentru că amestecul de culturi i-a conturat o identitate unică, senzațională.

Trecutul se amestecă într-un mod foarte plăcut cu prezentul în arhitectura orașului însuflețit de multitudinea de turiști care umpleau până la refuz terasele.

De asemenea, în perioada în care am vizitat Malaga, a avut loc Festivalul de Film Francez la cinema Albeniz, iar forfota din jurul cinematografului anima și mai mult frumosul oraș.

Un plus de frumusețe aduce orașului vechi Catedrala din Malaga (supranumită și Catedrala în flăcări), care pe cât este de impunătoare, pe atât este de frumoasă. Cum construcția ei a durat mai bine de un secol, arhitectura catedralei prezintă mai multe stiluri arhitecturale: de la gotic, la cel renascentist și cel baroc.

Catedrala este cunoscută și pentru orga sa, construită în anul 1871, care este foarte apreciată de către experții muzicali pentru acuratețea sunetelor.

Cum unul dintre cei mai de seamă ambasadori ai orașului a fost Pablo Picasso, născut în Malaga, în orașul vechi se găsește casa memorială Pablo Picasso. De asemenea, cu sprijinul moștenitorilor faimosului pictor, a fost creat Muzeul Picasso (care adăpostește peste 240 de opere semnate de Pablo Picasso din tinerețe până la sfârșitul vieții).

Plaja La Malagueta

Fără îndoială că magia orașului este accentuată și de plaja La Malagueta. Am ajuns pe plajă, pe înserate, când cerul amenința că va scurge câteva picături de ploaie, motiv pentru care plaja era aproape pustie.

Magazinele de suveniruri mult prea colorate din Palmeral de Las Sorpresas, mirosul de castane prăjite și de fum de țigară😊, oamenii veseli și senini, mi-au indus o senzație incredibilă de liniște… (am avut aceeași sentiment de pace, liniște, libertate – pe care l-am mai simțit doar în Caraibe).

Din păcate, nu am reușit să vizitez mai mult, dar nici nu mi-am dorit neapărat să o fac, pentru că, am speranța că voi mai reveni aici, într-un concediu, în curând, iar lista de obiective turistice este deja pregătită, astfel:

1.      Fortăreața Alcazaba și Castillo de Gibralfaro (Cetatea regilor mauri) – sunt cele mai emblematice obiective turistice din Malaga, fiind considerate și unele dintre cele mai importante situri istorie din Spania.

2.     Gibraltar – oaza de frumusețe exotică cum mai este supranumit acest teritoriu britanic de peste mări, situat în sudul peninsulei iberice (la o distanță de 135 km de Malaga).

3.      El Caminito del Rey (Drumul Regilor) – pe cât este de frumos, pe atât de palpitant (mult timp a fost considerat cel mai periculos traseu din lume, însă după reabilitarea lui, în anul 2015, este considerat a fi mult mai sigur). El Caminito del Rey este situat la o oră distanță de Malaga.

Sursa: https://www.caminitodelrey.info/en/. Tur 360° – https://www.caminitodelrey.info/es/caminito/tour360?rec=11-mi-puente-del-rey-tajo-de-las-palomas

Malaga este o destinație fascinantă, mai ales dacă ești atras de istorie, arhitectură, multiculturalism, exotic, natură, plajă, soare…și lista poate continua.

Este o destinație turistică foarte ofertantă, iar sentimentul cu care am rămas după călătoria în Malaga a fost că am gustat doar o mică bucată dintr-un tort unic, format dintr-un amestec de ingrediente foarte diverse, dar care se potrivesc perfect și că, de-abia aștept să gust și restul.

Încheind într-o notă umoristică, de curând am citit un motto care mi se potrivește destul de bine: “În cazul în care călătoritul ar fi gratis, nu m-ai mai vedea vreodată.”😊